În perioada turcească, înainte de 1878, apar pe hărți alte denumiri ale localității precum Kidrillis, Cadîrlez sau Catarlezi care derivă din denumirea turcă Kadırler însemnând „Cadârgele”, sau Aios Iorgos care derivă din denumirea grecească.
Veche așezare de pescari, Sfântu Gheorghe este atestată în documentele istorice din secolul al XIV-lea, când dezvoltarea economiei a crescut rolul negustorilor italieni (genovezi) mai ales în jurul brațului Sfântu Gheorghe. În acea perioadă, genovezii dețineau un adevărat monopol în apele Mării Negre, făcând comerț cu peștele pescuit la gurile Dunării. Din acest motiv, localitatea San-Giorgio apare și pe harta genovezului Visconti, din anul 1318.
O legendă mai spune că, în anul 1821 a venit în sat o corabie turcească de război, în care era și un pașă. În ziua aceea, în sat răsuna cavalul ciobanilor și cântecul pescarilor. Era tocmai ziua de Sfântu Gheorghe și, în cinstea acestei sărbători, pașa a botezat satul ”Katarlez” (”z” se citește ”ț”), adică Sfântu Gheorghe. După ce localitatea a purtat cele două nume: San-Giorgio și Katarlez, a ajuns și la denumirea actuală, Sfântu Gheorghe, care provine de la hramul bisericii vechi. Oficial, denumirea a fost preluată mult mai târziu, după 1883, după cum reiese din documentele de împroprietărire.
Din spusele bătrânilor, satul este format, în parte, din refugiați politic veniți din Rusia pe timpul împărătesei Ecaterina cea Mare, de frica oștirii care se făcea 25 de ani. De meserie pescari și vânători, s-au așezat la gura canalului Sf. Gheorghe și s-au înțeles cu negustorii greci cărora le dădeau ce prindeau în schimbul celor trebuincioase vieții.