FILIALA JUDEȚEANĂ TULCEA
A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA

Comuna Horia

Comună membră ACoR din 30.11.2004

Prin HCL nr. 33 din 30.11.2004 comuna Horia a devenit membru al Asociației Comunelor din România

Descrierea comunei

Comuna are un trecut multietnic, de-a lungul anilor pe aceste meleaguri au locuit geți, romani, slavi, bulgari, ruși și mai recent turci sau nemți. Pe teritoriul comunei se păstrează trei situri arheologice, două sunt urme ale geților (o necropolă și un depozit de amfore), iar cel de al treilea conține rămășițe ale unei vile rustice romane. Trecutul multietnic este vizibil astăzi în obiceiurile locale dar și în fondul construit.

Comuna Horia este o așezare rurală de tip adunat, cu vatră bine conturată și este situată în partea central-vestică a județului Tulcea, fiind delimitată de următoarele teritorii comunale:

  • la nord-vest se află teritoriul administrativ al comunei Hamcearca,
  • la vest teritoriul administrativ al comunei Cerna,
  • la sud teritoriul administrativ al comunei Ciucurova. Tot în partea de sud a localității se conturează văile: Valea Luchian, Valea lui Ciolan, văi cu caracter teorențial care adună apele de pe culmea lui Găzaru, Dealul Fetei, Dealul de la Patru Hectare și se descarcă în pârâul Taița.
  • la est se află teritoriul administrativ al comunei Izvoarele.


Suprafața administrativă comunei este de 4102,7597 ha. (conf. limita UAT procurată și avizată O.C.P.I). Populația totală a comunei Horia este de 1503 locuitori (conf. RPL. 2011).
Sate aparținătoare: Horia - reședință de comună, Florești și Cloșca. Din punct de vedere administrativ, comuna este străbătută pe direcția sud – sud-vest de DN 22D Tulcea-Măcin-Brăila, iar distanța până la Municipiul Tulcea este de 38 km. Din punct de vedere geografic, teritoriul comunei Horia face parte din Dobrogea de Nord și este localizată la 45°01′ latitudine nordica, 28°27′ longitudine estică.
Comuna Horia este așezată în partea centrală a județului Tulcea, în depresiunea Balabancea-Horia și bazinul mijlociu al Taiței, la punctul în care râul face un unghi către vest-est. Dealurile care încadrează comuna au diferite înălțimi și o vreme destul de îndelungată au purtat nume turcești: Carapcea (310m), Ghiobilche – Bair la vest: Cazlar Bair (177m) și Dautcea (179m) la sud. Aceste înălțimi poartă astăzi, aproape în totalitate, nume românești cum ar fi: Consul (329m), Islaz, Muchea Mare, Muchea Mică, Muchea lui Găzaru, sau diferite nume locale: „La trei hectare”, „La patru hectare” (locuri unde au fost împroprietăriți veterani), Losva (probabil fosta moșie a mănăstirii Cocoșu), Valea Soldatului, etc. Așezarea este scăldată de apele Taiței (care trec de la nord-vest către sud-est), râul Boclogea (în partea estică a satului), Dantcea (în partea sud-estică) și pârâul Ortachioi (izvorăște de pe poalele Orta – Cuiracului și se varsă pe dreapta Taiței în fața satului).
Râul Cerna traversează DN22D, Măcin-Horia, în dreptul unor culturi de hamei, după care urmează îndeaproape rambleul mai înalt al unei foste căi ferate de carieră.
După ce străbat localitățile Nifon, Hamcearca și Balabancea, apele Râului Taiței sunt zăgăzuite în lacul de acumulare Horia. Acesta are o adâncime maximă de 6m în zona barajului și este populat cu crap de crescătorie.
Lacurile de baraj antropic se află pe Râul Taița, în amonte de localitatea Horia, dar și pe Râul Luncavița, la Cetățuia și la intrarea în localitatea Luncavița.
Clima este continentală de stepă cu caracter colinar, ierni nu prea reci, temperatura medie anuală 11,1°C; cantitatea medie de precipitații 444,5mm/mp anual.

Nu are o stemă aprobată prin H.G.

Marian TAIFAS

PRIMARUL COMUNEI

Date de contact:

 Website: www.primariahoria.ro
 E-mail: horiaprimaria@yahoo.com
 Telefon: +40 240 576 006