La început nu se cunoștea precis data înființării acestui sat, pentru că refugiații ucraineni s-au stabilit răzleț în această regiune. Stăpânirea otomană a dat dispozițiuni ca aceste familii răzlețe să se concentreze și să formeze un grup mai mare de familii, adică sate pentru ca să-i poată domina și controla mai ușor.

Proveniența numelui

Un bei turc al cărui nume nu se cunoaște, a venit în plimbare în Delta Dunării împreună cu soția sa. Poposind la umbra sălciilor puțin timp, soția beiului și-a uitat umbrela la o salcie. Dându-și seama de lipsa umbrelei, soția beiului a început să strige în limba turcă „partișa, partișa” adică umbrela, umbrela.
Această denumire în dialectul ucrainean înseamnă „Pardin”. Populația auzind de această întâmplare a dat denumirea acelui punct unde poposise beiul de „Pardin” (denumirea ucraineană a umbrelei), iar satul s-a numit „Pardina”. Aceasta s-a petrecut în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Din punct de vedere spiritual, ei se bucurau de asistența religioasă de la conducerea bisericii din orașul Ismail.

Construcția bisericii

Prin anul 1860 locuitorii satului Pardina care erau în majoritatea lor creștini s-au hotărât să-și construiască biserica lor proprie pe terenul obținut prin împroprietărire. În acest scop au cerut aprobarea stăpânirii otomane pe care au obținut-o și au început construirea bisericii cu hramul ,,Nașterea Maicii Domnului,,. În acel timp un turc ienicer, anume Kirim, după ce a terminat serviciul militar a rămas în comuna Pardina. El se ocupa cu creșterea vitelor și pescuitul, pentru că avea două gârle în baltă pe care le exploata. El a primit ordin de la administrația turcă să dea curs pentru construcția bisericii. Pe acea vreme locuitorii nu aveau mijloace de transportat materialul pentru construcția bisericii. Atât de mare era stăruința acestui turc pentru construcția bisericii, încât a dat ordin cetățenilor să taie spițele de la roțile carului pentru a se putea încărca și descărca mai ușor butucii mari de stejar.
Aceasta este numai una din acțiunile acestui turc prin care sprijinea construcția bisericii. Construcția bisericii începe prin anul 1860-1865 de către obștea satului. Biserica în formă de cruce este construită în întregime din lemn. Temelia este construită din butuci groși de stejar. Distanța de la pământ la dușumeaua bisericii a fost de cel puțin un metru. Bătrânii spun că cei mici se jucau sub dușumeaua bisericii. Temelia bisericii este în pământ atât din cauza inundațiilor care au împotmolit terenul, cât și din cauza greutății bisericii afundându-se în mlaștină. Pereții sunt construiți numai din scânduri care acoperă scheletul. Așa că în interior și exterior, biserica este căptușită cu scândură. Are o turlă mare la mijloc acoperită cu tablă galvanizată. În 1896 a fost construită tot din scânduri o marchiză la ieșirea din sfântul altar. Maistrul bisericii nu este cunoscut, dar se bănuiește că a fost de origine rusă. Stilul arhitectonic este în întregime cu influență slavonă.
Catapeteasma este construită ca un perete din scânduri pe care sunt agățate diferite icoane răzlețe, o ușă împărătească și două uși diaconești.
Obiectele istorice mai vechi, datând din sec. XIX: cărți de cult slavone, Sf. Vasile, Sf.Epitaf, pictat și brodat cu fir alb, două cruci din metal alb și email, chivot, policandru, clopot din 1872 restaurat în 1907 și diferite icoane de pe catapeteasmă.
Biserica a fost distrusă de bombardamentele din cele două războaie și renovată în același stil tot de către obștea credincioșilor.
Turcul Kirim, care a ajutat la construcția bisericii, cunoștea bine limba slavonă și citea bolnavilor din cărțile slavone ale bisericii.
Primul preot slujitor la această biserică nu se cunoaște. Primul dascăl de limba slavonă, care învăța și copii a fost Iliev din orașul Tulcea care a funcționat 15 ani, adică între anii 1874-1925.
A urmat un preot al cărui nume se cunoaște: Tihon Josan originar din Pardina, din anul 1894, apoi preotul Nicolae Gălescu din comuna Poșta, Tulcea până în anul 1916. În 1918 a funcționat călugărul Ignat Polodeanu din Mănăstirea ,,Cetatea Ismail,,.â
Între 1928-1930, monahul Neofit Obrocam de la Mănăstirea Cocoș Tulcea, apoi manahul Nifon Ianculescu tot de la Mănăstirea Cocoș Tulcea. Între timp au mai funcționat de scurtă durată diferiți preoți ale căror nume nu se mai cunosc.
Între 1954-1961, a funcționat ca suplinitor pensionarul Ieromonah Ilarion Avimov de la Mănăstirea Cocoș Tulcea. Din 1961 Parohia Pardina a fost afiliată la Parohia Ceatalchioi Tulcea care avea ca filială și satul Lascăr Catargiu (Plaur), fiind deservită de titularul de la Ceatalchioi, preotul Costui Patrichi, care a decedat în 1965, la vârsta de 58 ani. De la acea dată, Parohia Pardina a fost deservită de diferiți preoti din orașul Tulcea ocazional, iar gestiunea parohiei a fost încredințată preotului Nistor Nicolae titular la parohia Sf. Împărați Tulcea, după care Pr. Chirvase Ioan, Pr. Ispas Mircea, Pr. Cioranu. Din anul 1997 -2017 Pr. paroh Alistar Grigore și soția sa Alistar Constanța (dascăl și educator suplinitor la Școala Pardina). Pr. paroh Tronaru Mihai (2017-2019) si Pr. paroh Livescu Valentin (2019-prezent).